Tot ce nu se poate spune

Minicronică de cititor

Neașteptat acest dar și starea de bine ale unui autor special, atât de dinamic și optimist. Amintirile tulburătoare le adaptează în funcție de timp, uneori influențându-i starea. Cu toate sincopele pe acest traseu al vieții, le revendică la scenă deschisă, trup și suflet, ca o reîntoarcere la locul lor, acolo unde va termina munca începută și va vedea viitorul cu alți ochi. Da, cu alți ochi am citit, recitit și eu. Încercam să-mi așez gândurile într-o ordine. Mai ales, știind-o tristă... E ceva în mine care mă scufundă din când în când. O nemulțumire. O neliniște și-o nefericire. E foarte ciudată incapacitatea asta de a fi fericită. Nu cred că am simțit vreodată fericirea. (Te iert, p.18) Dacă există a treia stare, a treia natură cea înviată, există și a patra stare, cea a mărturisirii și a iertării. De aceea, a plonjat, sub pelicula amintirilor, mai aproape de cele care au mocnit lent, apoi în fierbere, până au erupt aproape involuntar, și tot le resimte ca un ecou sub demnitatea lezată. Doamne, dar cine pe cine urăște? Cine de cine se teme? Ce capricii, ce amintiri zac în amorțire, până se vor revolta și ele, că au fost omise din poveste?

© Ilustrația copertei: Lucia Maftei,
Încercări de zbor

De aceea citesc-recitesc ca un delir. Și nu știu dacă e adevăr, e ficțiune. Aici e aici. O fi altă stare de care nu știu. Starea acea de incertitudine –  Cea mai dureroasă stare a ființei, să-ți amintești (pe care o definește filosoful Soren Kierkegaard într-un citat) – starea de nestare, mereu în mișcare, mereu pe fugă, sărind de pe o treaptă pe alta, pe ascuns uneori, câte două deodată... o fâșneață de fată, după ore, la taifas, făcând planuri de viitor, îmi amintește de păcatul originar, fără a estompa parfumul de mamă, în jurul căruia gravitează traume, amintiri, plecări și reveniri, dar și realism cotidian, totul într-o singură poveste, extrem de scurtă, extrem de detaliată, extrem de dureroasă. O crezi fără sfârșit, fără speranță, dar se oprește brusc; oare au dispărut durerea, credința, banalul, revolta, înțepăturile, susceptibilitățile. 
Povestea ei are ceva special, iar viața e prea scurtă ca să ne-o petrecem într-o competiție continuă, cu noi, cu alții... (Prea târziu, p.12).

Cu atâta candoare se confesează. O simt absorbită de contemplare, respirând același parfum, fără s-o sfâșie, doar s-o însuflețească. Am impresia că citesc fragmente dintr-un preludiu sau din arta compromisului, purtând povara unei mari responsabilități, iar pentru a le reaminti, trebuie să fie foarte conștientă de felul în care le-a trăit, în special de felul în care le retrăiește azi. 

Mă bucur de această surpriză literară, de ce nu, europeană. Excelența se poate atinge și pe spații mici, (Radu Țuculescu), sau mult mai aproape de firea ultrasensibilă, inteligentă, frustrată de același statut de copil din flori, a lui Mateiu Caragiale, creatorul Crailor de Curtea-Veche, prima odraslă a nemuritorului dramaturg Ion Luca Caragiale. Prea multă durere. Prea multe, amare și grele. Prea multă înțelepciune.

Iartă-mă! Ar fi trebuit să-ți spun, copilul meu, că nu suntem toți la fel, că nu trebuie să mulțumești pe nimeni, că poți să te revolți, că nu trebuie să intri în niciun tipar, că ești minunată și că te iubesc fără sfârșit. Ar fi trebuit... (Prea târziu, p. 6) 


    Dana Voicu, Seria Proză, Ediții sonore © 2021 Casa de pariuri literare

    Eli Gîlcescu

    Burlington, 21 Martie 2025

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Scrisul, o gândire rafinată

Să conteşti unui scriitor dreptul de a face o operă poetică sau realistă înseamnă să-l sileşti să-şi schimbe temperamentul, să-i tăgăduieşti originalitatea, să nu-i îngădui să se slujească de ochii şi de inteligenţa cu care l-a dăruit natura. A-l învinui că vede lucrurile urâte sau frumoase, mărunte sau epice, fermecătoare sau sinistre înseamnă să-l învinuieşti că este aşa cum este şi că nu are o viziune la fel cu a noastră. Să-i lăsăm libertatea de a înţelege, de a observa, de a plăsmui după cum îi va plăcea, cu condiţia să fie un artist adevărat . ( Guy de Maupassant ) Scrierea unei cărţi este un meşteşug, ca şi făurirea unei pendule: pentru a fi scriitor, se cere ceva mai mult decât talent. ( Jean de La Bruyère ) Scriitorul trebuie să fie în acelaşi timp glumeţ şi serios. ( William Somerset Maugham ) Cumpărătorii de cărți doresc o poveste bună de luat cu ei în avion, ceva care să-i fascineze mai întâi, apoi să-i atragă și să-i facă să întoarcă paginile. Acest lucru se întâmplă, cr...
Citiți mai multe

Un spectacol unic

Imagine
     PATIMI DULCI  –  o  carte care surprinde, încă de la intrare... De aceea simte nevoia de a acționa într-un sens drept, ca un gest de apărare, înaintea prăbușirii. Construcțiile ei sunt firave… Poate atât de firave că s-au frânt la primele atingeri și, risipite, nu au mai găsit drumul prin tunelul din ce în ce mai întunecat al cuvântului... Unii au îndrăznit să adune cuvânt cu cuvânt și au prins firul poeziei mele...      Mi-aduc aminte de un august fierbinte și priviri (ne)răstălmăcitoare, cu prieteni de suflet românesc, când patimile dulci s-au revoltat peste neastâmpărul meu, au protestat, la început, timid, dar, neluate în seamă, s-au dezlănțuit violent (mai țineți minte?) și strigau: dulce, dulce, dulce... De atunci, cafeaua era dulce, pâinea, și mai dulce, toate erau dulci... doar ele mi-au îngăduit excesul în spații dulci... Așa, am intrat în sânul lor, și ele îmi sunt viață și moartea la un loc – dulcele disperării, asediat de pre...
Citiți mai multe

Unde ai petrecut Revelionul

  https://antoneseiliviu.wordpress.com/2025/01/01/revelionul-marilor-scriitori/ Revelionul marilor scriitori… Thomas Hardy: „Departe de lumea dezlănțuită” John Steinbeck: „La răsărit de Eden” Emily Brontë: „La răscruce de vînturi” Émile Zola: „La paradisul femeilor” Mark Twain: „[...] La curtea regelui Arthur” J.D. Salinger: „De veghe în lanul de secară” Lucian Blaga: „La curţile dorului” Ionel Teodoreanu: „La Medeleni” Creangă: La „Fata babei și fata moșneagului” Caragiale: „La hanul lui Mînjoală” Slavici: La „Moara cu noroc” Mircea Eliade: „La ţigănci” George Coşbuc: „La oglindă” Mihai Eminescu: „La o artistă” Mihail Sadoveanu : La „Hanul Ancuței " Tudor Arghezi: „Tare sînt singur, Doamne, şi pieziş!”
Citiți mai multe