Scrisul, o gândire rafinată
Să conteşti unui scriitor dreptul de a face o operă poetică sau realistă înseamnă să-l sileşti să-şi schimbe temperamentul, să-i tăgăduieşti originalitatea, să nu-i îngădui să se slujească de ochii şi de inteligenţa cu care l-a dăruit natura. A-l învinui că vede lucrurile urâte sau frumoase, mărunte sau epice, fermecătoare sau sinistre înseamnă să-l învinuieşti că este aşa cum este şi că nu are o viziune la fel cu a noastră. Să-i lăsăm libertatea de a înţelege, de a observa, de a plăsmui după cum îi va plăcea, cu condiţia să fie un artist adevărat. (Guy de Maupassant)
Cumpărătorii de cărți doresc o poveste bună de luat cu ei
în avion, ceva care să-i fascineze mai întâi, apoi să-i atragă și să-i facă să
întoarcă paginile. Acest lucru se întâmplă, cred, atunci când cititorii
recunosc oamenii dintr-o carte, comportamentele lor, împrejurimile lor și
vorbirea lor. Când cititorul aude ecouri puternice ale propriei sale vieți și
convingeri, el sau ea este predispus să devină mai investit în poveste. (Despre scriere: O memorie despre
meșteșug)
[…]scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul ființelor fără chip,
degetele pipăitului pur –
cel care a fost mai dinainte
de crearea degetelor și a lucrurilor.
[…] scrisul e un mod de a încetini gândirea,
un mod primitiv de a înțelege, de a opri
mișcările gândului.
Scrisul se aseamănă întocmai cu o capcană
de metal,
care prinde în ea o vulpe vie
și mișcătoare
și zbătându-se
și pierită de frica morții. (Nichita Stănescu, Arta scrisului)
Bătrânețea adună necontenit durere;
RăspundețiȘtergerePăstrează, nu pentru ea însăși, comorile pe care le adună;
Merge în toate planurile ei cu pas lent și înghețat;
Întotdeauna are milă de prezent și laudă trecutul;
Nepricepuți în plăcerile de care abuzează tinerii,
Învinovățiți-i pentru dulceața pe care o neagă vârsta.
― Nicolas Boileau
Ți-e frică de cenzura publică pentru versurile tale?
RăspundețiȘtergereFii un critic aspru cu tine însuți.
Ignoranța este întotdeauna gata să se admire.
Fă-ți prieteni care se grăbesc să te cenzureze;
Fie ca ei să fie confidentii sinceri ai scrierilor tale,
Și dintre toate greșelile tale adversarii zeloși.
Dezbrăcăți-vă în fața lor de aroganța de autor,
Dar știi cum să deosebești un prieten de un lingușitor:
Cel care pare să te aplaudă, îsi bate joc de tine și te joacă.
Iubește să fii sfătuit, nu să fii lăudat.”
― Nicolas Boileau, Arta poetică
Ceea ce îmi doresc cel mai mult este rezonanța, ceva care va rămâne pentru puțin timp în mintea (și în inima) lui Constant Reader după ce acesta sau ea a închis cartea și a pus-o pe raft. Caut modalități de a face asta fără să hrănesc cititorul cu lingura sau să-mi vând dreptul de naștere pentru un complot de mesaj. Ia toate mesajele acelea și acele morale și ține-le acolo unde soarele nu strălucește, bine? Vreau rezonanță. (Stephen King, Despre scriere: O memorie despre meșteșug)
RăspundețiȘtergere